Pentru mine această experienţă a fost o adevarată provocare. În primul rând, pentru că nu ştiam dacă vom putea comunica cu francezii, nu vorbim aceeaşi limbă. Însă, contrar aşteptărilor mele, am comunicat foarte bine şi nu a existat nicio neînţelegere între noi.

În al doilea rând, fiindcă nu credeam că vom lega relaţii de prietenie aşa puternice şi că vom ajunge să ne apreciem unii pe alţii.

Pe de altă parte, acest schimb ne-a oferit şansa de a cunoaşte atât noi cât şi tinerii francezi, persoane şi locuri noi. Nu în ultimul rând, ne-a deschis nouă, copiilor din Cleja, uşa către un nou ideal – actoria.

Ana-Maria Marin

 

Această experienţă mi s-a părut în primul rând interesantă deoarece nu am crezut că voi ajunge să fac parte dintr-un proiect de o asemenea amploare.

Cele două săptămâni petrecute alături de tinerii francezi, o săptămână aici şi o săptămână în Franţa, mi-au demonstrat că limba nu este o piedică în a te înţelege, ci din contra, este un prilej pentru a-ţi demonstra abilităţile.

Teodora Menghereş

 

Cu ocazia acestui eveniment în cadrul căruia am descoperit cât de minunat este să lucrezi alături de prieteni entuziaşti, că nu contează locul ci trăirea momentului, ne-au fost întărite dragostea pentru artă şi dorinţa de descoperi lumi noi.

Andreea Cochior

 

Această experienţă a fost unică în viaţă. Într-un fel sau altul ne-am ataşat unii de alţii şi am devenit o familie. Faptul că am fost pe o scenă reală timp de câteva minute a fost frumos. La sfârşitul spectacolului de teatru, când toţi ne aplaudau, ne simţeam mici vedete. Toate emoţiile şi efortul depus au meritat. Cu bucurie aş repeta această experienţă oricând !

Aurelia Bejan